Zi-mi că nu e așa.

Nu mai există bine și rău. Sunt prea multe păreri ”care contează” ca să mai înțelegi ceva. Ce să mai alegi când nu ăsta e scopul? Nu ți se spun lucruri ca să știi tu mai multe, ci ca să ți se demonstreze câte știe ăla de-ți spune.

Atâta informație. Numai din farfurie ne mai lipsește. Și? Nu mai știm nimic. Nu mai știm de noi, ce vrem, ce nu. Nu mai simțim cum trebuie, nu mai știm cum. Suntem o dramă și un gol. Pierderi, neajunsuri, nimicuri. Te uiți în oglindă la un moment dat și parcă te vezi pentru prima oară. Unde-am fost în toți anii ăștia? Te-ai uitat de tot, între atâtea lucruri pe care trebuie să ți le amintești.

Unde e inima ta? Unde sunt lucrurile pe care le vroiai când erai mic și încă n-apucaseră aștia să dea cu ele de toți pereții? De ce acum nu mai râzi dintr-o prostie? De ce acum nu mai știe nimeni că plângi?

Cândva aveam atâtea în noi și ne credeam mici. Azi nu mai avem nimic. Nimic nu pare să vrea să mai stea. Și totuși, suntem mari și contăm și avem păreri pe care trebuie să le exprimăm. Asta e propaganda viitorului pe care l-am pus pe roate, l-am îmbrăcat interesant, l-am vopsit blond și l-am pus să rescrie istoria, alfabetul, noua hartă a lumii.

Am dus toleranța la extrem, e peste tot, s-a reinventat cuvântul. I s-a pus coroană. Dar la lumina zilei, e mai himeră decât oaza din deșert. Există mai multe etichete pentru oameni decât au existat vreodată. Suntem mai mândrii ca întotdeauna și mai nefericiți ca întotdeauna. Tragem de timp ca de ultima secundă și tot nu ajunge, nu ajunge pentru nimic.

Fii tu însuți. Nu-i așa? Cică funcționează. Dar nu prea încearcă nimeni. Pentru că l-am făcut clișeu. Și era ditamai sfatul bătrânesc. L-am expus până n-a mai venit nimeni să-l vadă.        L-am pus pe toți pereții, până s-a făcut una cu vopseaua.

Și-acum ce? Nu e bine să iubești pe cine nu trebuie, nu e bine dacă n-ai facultate, nu e bine să te vadă lumea cu ăia, nu e bine să nu știi ce știu toți. Nu se face. Dar când te doare și nu știi de ce, când te trezești noaptea și aștepți ziua să aducă ceva, orice, dar să-ți facă bine, atunci care mai e sfatul? Care-i medicamentul și cum se ia?

 

Nu alerga decât după ce-ți cere inima și nu asculta de nimeni.

Restul sunt vorbe. Și astea nu țin de cald.

fefererer

Anunțuri

Să fie noapte

Vreau să sting lumina peste tot ce te-a durut,

Să vorbesc doar când îmi ceri,

vreau să te-ascult.

Nu pot să mai fug de tot ce văd, tot ce-i al meu în tine,

vreau să fiu versul de pe mâna ta,

vocea pentru care-ai da timpul înapoi,

până acolo unde ne-am văzut prima oară, în oglindă, două inimi fără țintă…

Până acolo unde-am pus lanțul pe ușă si ne-am zis din priviri –

„Am găsit omul care să nu mă mintă”.

Vreau să sting lumina peste tot ce-ascunzi,

sa te văd doar eu.

Vreau sa m-auzi.

Nu sunt aici doar azi, sunt din totdeauna.

Sunt ca tine.

Nu-mi place războiul, dar lupt pentru tine, pentru noi, pentru mâine.

Vreau să fiu imaginea ce te trezește înaintea soarelui,

culoarea nopților, liniștea cuvântului, melodia pentru care-ai da timpul înapoi,

Până acolo unde ne-am schimbat numele, ne-am atins inimile, ne-am stins gândurile…

Până acolo unde am înțeles că nu vreau să te schimb,

vreau să te iubesc, că nu poți fugi, oricât de departe ești.

Nu te lasă inima sa pleci.

„Am gasit omul de care nu vreau sa mă ascund.

Am dat peste ochii care m-au văzut, cu-adevărat, din primul minut”.

Photo Credits © Alex Scooby 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Din toată inima, cu toată puterea

„Aş vrea să ştiu despre băiatul meu că trăieşte, nu doar că face slalom printre frânturi de realitate. N-aş vrea să ştiu că propria persoană e ultima lui grijă şi că vede viaţa aşa, ca pe o mare catastrofă. Dragă tată, viaţa poate să fie câteodată şi cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla, că aşa e ea, azi îţi dă, mâine îţi ia. Dar nu e o catastrofă, nu e un blestem. Nu eşti condamnat să trăieşti! Niciodată!  Viaţa poate să lovească, viaţă se joacă, tată, ea încearcă, că de asta a lăsat-o Dumnezeu! Dar şi tu poţi să te ridici de fiecare dată şi nimeni n-are cum să-ţi ia asta, nici măcar viaţa. Depinde unde priveşti. Fruntea ridicată vede şi înălţimile, nu numai adâncul.

În lumea asta, se întâmplă de toate, groază şi bucurie, toate la un loc. Nu se opreşte timpul pentru nimeni şi e ca-n război- după cei căzuţi nu se întoarce nimeni, se trece pe lângă, se trece peste. De ce? Din cauza vieţii ăsteia. Omul ştie dimineaţa când deschide ochii că altul i-a închis pe veci chiar în clipa aia, cine ştie pe unde. Şi poate acel „ altul ’’ tare ar mai fi vrut să mai aibă o zi, să-l mai lase viaţa asta o lună, un an, cum i-a lăsat pe alţii. Cum ar fi pe tine… Pe tine, pentru care dimineţile sunt doar o altă rundă, pe care nu vrei s-o lupţi. Fugi, crezând că fentezi catastrofa asta. De fapt, păcăleala te prinde din urmă pe tine, nu pe viaţă.

Ştii că nu mi-ar fi necaz de greşelile tale, dac-ar fi greşeli din trânta asta cu viaţa. Că ţi-ai mai luat un pumn, că ultima dată te-a îmbrâncit de nu ştii ce te-a lovit. Nu mi-ar fi necaz. Eu ştiu că după una, după două lovituri primite, după trei, tot ai prinde şi tu una. Şi azi una, mâine alta, altfel ar fi jocul. N-ai mai fi cel de la început, s-ar schimba la tine multe, încet, dar sigur. Lumea s-ar vedea altfel, mai mare într-adevăr, dar mai puţin imposibilă. Crede-mă că sunt în primul rând şi-aştept să intri în ring. Nu-mi doresc  victoria, ci ştiu sigur c-ai s-o ai.

Aş vrea să văd că dai din toată inima, să mă uit la tine şi să mi se facă frică, frică c-ai putea să răbufneşti de-atâta patimă, de-atâta viaţă. Că aşa tânăr, tată, n-ai să ma fii niciodată şi cum se vede lumea acum , n-o să se mai vadă niciodată. Va fi mai bine cu anii sau va fi mai rău, dar la fel n-o să mai fie. Şi nu vrei să pierzi asta. Cum nu vrei să pierzi nici familia, nici prietenii, nici dragostea , nici pe tine însuţi. Mai ales pe tine. E ca şi cum ai vedea cel mai nobil butuc de viţă-de-vie de pe tot dealul şi el, ca un nătâng, stă să se usuce. De ce? De frică. La ce bun că l-a lăsat Dumnezeu aşa cum l-a lăsat dacă el  nu vede şi caută să moară.  Ţie ţi-a dat Domnul tot ce-a putut, dar ţi-a şi luat. Aşa cum a făcut şi cu mine. Dar voinţa nu ne-a luat-o niciunuia. Tu ce-ai făcut, tată, cu ea? „

blestemati

 

Călcând pe ace

Călcând pe ace

I-am văzut urcând un cer întunecat,

de mână, împreună…

Şi mi-am zis că imposibilul nu poate avea chip,

viaţă, inimă,

Dar nu-i oprea furtuna, nu-i dureau norii,

ploaia, vina, minciuna…

Lăsau în urmă boabe de zahăr şi spini,

de trandafir, de gelozie,

Şi nu-mi puteam lua ochii de la el, uitându-se la ea,

continuu, lacom, mândru…

Părea că sunt neputincios şi blestemat în faţa lor,

de mână, împreună…

Nu-nţelegeam ce-o făcea atât de ideală, atât de „ca-nici-una-n-lume”,

lângă el, cu el, pentru el,

Şi de ce-aveau atâtea flăcări în ochii verzi,

spumegând, consumând, strigând,

Atâtea valuri sparte, de la o inimă la alta,

furioase, posesive, de nestăpânit…

Mi-am zis că infinitul nu poate avea gură,

suflet, privire,

Dar li se întindeau deasupra numai candelabre,

scântei, jurăminte, şoapte

Şi-i vedeam călcând pe ace, pe jar albastru, resturi de lume,

Şi nu-mi puteam lua ochii de la ei,

de mână, împreună.

Moartea nu are nume

Moartea nu are nume si nu are religie. Nu esti mai bun daca esti crestin, nu esti mai rau daca esti musulman. Nu alegi cand sa fii ingrozit pentru ca cele mai mari dureri, ca si cele mai mari bucurii, le simti fara sa poti sa te impotrivesti. Dar cum timpul schimba orice, nimic din ce a fost la inceput, nimic din ce s-a vrut, n-a rezistat. Poate pe alocuri nu s-a stins jarul de tot, dar e destula apa… Nu mai plangem azi cand vedem barca celuilalt ca s-a scufundat, daca nu avea ceva de-al nostru la bord. Pentru zilele de azi ne-am creat prioritati, acea indiferenta de altadata. Timpul le schimba pe toate. Dar daca ne intoarcem prea mult privirea, incepe sa-si bata joc de noi, de ce eram la inceput, de ce s-a vrut sa ramanem pana la sfarsit.

Privim prin oameni ca prin vitrina unui magazin, conteaza numai ce e dupa, acel ceva atat de scump, dar pe care-l vrei atat de mult. Geamul e doar un obstacol, nu te lasa sa-l iei pur si simplu. Oamenii ne incurca. Stau acolo unde nu ar trebui sau pleaca atunci cand am vrea sa stea. La baza scarii spre Cer n-a stat niciodata un om si nici la baza dreptatii. Dar timpul le schimba pe toate.

Timpul le schimba pe toate, dar pe noi ne-a distrus. Si-acum e atat de greu sa-l mai privim drept in fata dupa ce l-am lasat atata amar de vreme sa cotropeasca… De n-ar mai fi si urma aia de vina, ca ne-a platit tribut ca sa ne uitam in alta parte.

Moartea nu are nume, nu are loc si nu are religie. Azi se moare mai usor decat ieri si mai greu decat maine. Daca nu ne vedem unii pe altii azi, maine n-o sa mai fie nimic de vazut. Nici de-aici de jos, nici de-acolo de sus, de nicaieri. Nicaieri si nimic, spre asta ne duce timpul de mana. Stie ca tinem ochii inchisi pana la destinatie. A si uitat ce culoare aveau cand ne-a vazut prima data.

copil

Liber

Nu stiu daca fiecare om care-ti trece prin viata, trece neaparat si cu vreun rost anume. Dar sigur, sigur unii din ei o sa ramana cu tine cat o fi timpul. Pentru ei ai face orice. Unii nu merita. De fapt, nu stiu daca cineva pe lumea asta chiar merita totul. Doar daca e intr-adevar iubit, doar atunci devine o zeitate. Prin ochii celuilalt.

Dar chiar si-asa, n-ai fi fost tu, cel de azi, fara cel pe care l-ai intalnit ieri. Si de-acum inainte, nicio realizare de-a ta n-o sa aiba gustul unei realizari mari fara ca celalalt sa stie de ea.

Faptul ca tu ii vezi in culori s-ar putea sa fie singurul lucru care le tine umbra agatata de zidul lumii. Poate sunt nimic cand sunt priviti cu alti ochi decat ai tai. Dar pentru tine sunt pietre de temelie, sunt fundatia numelui tau si castigul pentru care ti-ai paria sufletul.

Ii iubesti chiar daca nu merita, le gresesti chiar daca nu merita. Nu te lasa inima sa-i lasi chiar daca nu-i duce inima sa ramana cu tine.

Toti suntem liberi. Asta pana suntem prinsi.

s

Soare-apune

Când o fi pustiu

şi tot ce s-o sădit, o fi uscat,

tot ce s-o ridicat, o fi ruină

şi prin oblonul de sub streaşină

nu s-o mai strânge lumină,

spune-mi cine,

cine-o să plângă după mine?

 

Când s-o spulbera tot fânul din şură

şi tot porumbul l-or fi mâncat şoarecii,

oiştea or fi măcinat-o vremurile,

greutatea şi soarele,

spune-mi cine,

cine-o să plângă după mine?

 

Când n-o mai creşte lucerna

şi s-or scutura ciulinii de-atâta ură,

când o-nghiţi apa pământul

şi zgura văzduhul,

când o muri şi cântec şi blestem,

spune-mi cine,

cine-o să plângă după mine?

 

Când n-o mai fi loc de făcut umbră sub soare,

de la atâta vrajbă şi ardoare,

n-o mai fi nici sărăcie,

n-o fi nici avere,

s-o duce de tot şi râset şi lacrimă,

n-o mai fi suflet să calce alt suflet,

n-o mai sta Cerul s-asculte nicio rugă,

niciun cuvânt,

n-o mai vindeca Domnul nici pe orb,

nici pe surd,

spune-mi cine,

cine-o să plângă după mine?

 

Când n-o mai fi loc de făcut umbră sub soare,

n-o mai fi nici suflet să calce pe altul,

n-o mai vindeca Domnul nici surdul,

nici orbul,

spune-mi cine, omule,

cine-o să plângă după tine?

 

pisica

Photo Credits©  Sorin Onisor